“Prin ochii tăi, viața pare mai frumoasă”…

… mi-a zis în seara asta cineva și nu știu de ce, ochii mi s-au umplut într-o clipă de lacrimi. Vorba vine nu știu de ce, știu de ce, dar s-o lăsăm așa deocamdată, că altceva mă pornisem de fapt să vă spun. Sursa foto. Se face deci că acum ceva vreme (o lună –…

Auzi?

“- Auzi? Vrei să citim? – Da, zic. – Dar nu… știi tu, Inimă de cerneală. – Nu? zic. Dar ce? – Păi… știi tu… Tu citești din cartea ta și eu dintr-a mea. Doar că stai lângă mine“. (probabil una dintre cele mai fericite zile din viața mea).

Lumina

Ai nevoie de un loc unde să-ţi bei dimineaţa cafeaua. N-ai nevoie de un loc plin de lux şi huzur. Ai nevoie de ochi care ştiu să vadă minunile ca minuni. Nu-i nevoie ca ochii aceia să fie întotdeauna ai tăi. Ai nevoie de curaj ca să-ţi înveţi copiii câte ceva despre libertate. Nu-i nevoie…

Eu sunt un fel de adult mai mic

Aud curgând apa la bucătărie. Cineva conştiincios spală vasele unei case iar plină de musafiri pentru ca eu să-mi pot închide palma peste piatra caldă a recunoştinţei celor opt ani cu tine. Mă uit aşadar cu un zâmbet la acest al optulea an al tău. Anul în care am zburat cu Elefantul Dumbo la Disneyland…

Pe butoi (despre sensul vieții și alte miracole)

Ce mult îmi place de mine când mă iau așa de tare în serios încât mai am puțin și mă urc pe un butoi să țin un discurs despre sensul vieții și despre miracole și despre absolut. Dar și mai mult îmi place când, conștientizând, mă umflă râsul și mă dau jos. Sau și mai…

La firul ierbii (de pe malul apei)

N-ai nevoie de foarte multe / Ca să fii fericit – zice (de fapt mai mult cântă) Olărașu. Și uneori n-ai nevoie – se pare – nici măcar de “mâna de prieteni”, îți ajunge jumătatea ta mai bună, îți ajung copiii, îți ajung părinții, îți ajungi tu, ție, dacă ești norocos. Îți ajunge tocănița de…

Mică şi.

Am mereu senzaţia că pentru a spune o poveste, am nevoie de ceva intens, plin de pasiune şi îndârjit, ceva care să te ţină cu sufletul la gură şi respiraţia oprită, cu pupila dilatată şi muşchii încordaţi fără să ştii. Asta e pentru că poveştile mele sunt “adevărate” – nu pot spune poveşti despre oameni…

Prea repede

E un fel de temă recurentă asta în postările mele, o dată la câteva luni îşi scoate capul. Dar pe cuvântul meu că asta simt. Că totul, totul se mişcă (iar) mult prea repede. Cuprind cu mâna spatele fiului meu cel mare în rarele momente când vine şi se lipeşte de mine şi în ochii…