Fericirea cea mică și fericirea cea mare

sursa foto. Îmi imaginez uneori cum mă îmbrac cu cele mai bune haine și apoi mă așez în fotoliul de citit; să citești e un noroc și o sărbătoare, nici nu cred că pot începe să descriu ce înseamnă cărțile pentru mine, pe ce muchii de prăpastie m-au ținut de mână, cum m-au așteptat cuminți…

“Prin ochii tăi, viața pare mai frumoasă”…

… mi-a zis în seara asta cineva și nu știu de ce, ochii mi s-au umplut într-o clipă de lacrimi. Vorba vine nu știu de ce, știu de ce, dar s-o lăsăm așa deocamdată, că altceva mă pornisem de fapt să vă spun. Sursa foto. Se face deci că acum ceva vreme (o lună –…

“…and that much of what mattered could not be said”.

Păi și cum citeam eu ieri cealaltă carte a lui E. Lockhart – “Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks” pe numele ei, am auzit așa, un fel de ding-dong. Era zgomotul unei fise (una mică, de – să zicem – zece bani) care mi-a picat. Am înțeles într-o clipită care-i motivul pentru care citesc YA…

Bastoane de morcovi în sos de viață

Mă uit peste capetele lor aplecate deasupra foilor. Scriu scrisori de recunoștință și o parte dintre ei plâng. Mai întâi au protestat, evident. Au râs în hohote. Au spus că-i o prostie. Apoi au început să scrie și au tăcut. Se aud numai pixurile și din când în când câte unul care-și trage nasul. Nu…

Lumina

Ai nevoie de un loc unde să-ţi bei dimineaţa cafeaua. N-ai nevoie de un loc plin de lux şi huzur. Ai nevoie de ochi care ştiu să vadă minunile ca minuni. Nu-i nevoie ca ochii aceia să fie întotdeauna ai tăi. Ai nevoie de curaj ca să-ţi înveţi copiii câte ceva despre libertate. Nu-i nevoie…

Eu sunt un fel de adult mai mic

Aud curgând apa la bucătărie. Cineva conştiincios spală vasele unei case iar plină de musafiri pentru ca eu să-mi pot închide palma peste piatra caldă a recunoştinţei celor opt ani cu tine. Mă uit aşadar cu un zâmbet la acest al optulea an al tău. Anul în care am zburat cu Elefantul Dumbo la Disneyland…

Pe butoi (despre sensul vieții și alte miracole)

Ce mult îmi place de mine când mă iau așa de tare în serios încât mai am puțin și mă urc pe un butoi să țin un discurs despre sensul vieții și despre miracole și despre absolut. Dar și mai mult îmi place când, conștientizând, mă umflă râsul și mă dau jos. Sau și mai…

La firul ierbii (de pe malul apei)

N-ai nevoie de foarte multe / Ca să fii fericit – zice (de fapt mai mult cântă) Olărașu. Și uneori n-ai nevoie – se pare – nici măcar de “mâna de prieteni”, îți ajunge jumătatea ta mai bună, îți ajung copiii, îți ajung părinții, îți ajungi tu, ție, dacă ești norocos. Îți ajunge tocănița de…