“Begin at the beginning, go on untill the end and then stop”

E ceva cu locul ăsta pe vârf de munte. Cu liniștea desăvârșită. Cu priveliștea care îmi taie răsuflarea și după opt ani de când am văzut-o prima dată.

Ceva care mă face să vreau să scriu, zic.

De fapt nu. Dorința de a scrie este cu mine tot timpul, chiar și când o ignor, chiar și când mă prefac că nu o aud, chiar și când fac altceva și nu mă concentrez la ea.

Cum scrii o poveste când aproape că ai uitat cum se scriu povești?

“Begin at the beginning, go on untill the end and then stop”, ar zice Lewis Carroll.

Ne-a întrebat cineva pe grupul de mame care sunt cele trei cuvinte care definesc cel mai bine 2018 pentru noi.

Am răspuns: familie, curaj, schema therapy. Ok, sunt patru cuvinte, dar asta este ideea, oricum.

Familie – pentru că mi-am petrecut anul încovrigată în jurul alor mei cum adoarme câinele lui Bogdan în jurul jucăriei lui preferate. Pentru că toate călătoriile pe care am reușit și le-am înghesuit în 2018 au început cu ei, au pornit de la ei și abia după aceea am ales unele doar pentru mine; pentru că toate week-end-urile în care nu am făcut nimic altceva decât să stăm împreună au fost perfect pentru că au fost cu ei, toate tradițiile de care ne-am ținut sunt tradiții pentru că suntem împreună în povestea asta.

Schema therapy pentru că îmi încheiam anul trecut citind manualul lui Young și îl începeam pe acesta ducându-mă la modulul de Schema cu colegii mei din an mai mare de la școala de formare. Continuam cu formarea AHPCC de la București cu Paul Kasyanik, Elena Romanova și Cristina Sterie. Cu congresul internațional de la Amsterdam (unde l-am și cunoscut pe Young). Cu grupul de terapie al Dianei (căreia ea îi zice training, dar știm noi mai bine 😀 ). Cu supervizarea cu Cristina. Cu workshopul de chairwork (tot al Cristinei). Cu serile de filme cu Diana (în care ne uităm împreună la cazuri filmate și vedem cum lucrează unii dintre cei mai buni terapeuți) – serile “de intervizare” cum zice ea. Și, desigur, cu – de acum – sutele de ședințe de terapie de la cabinet. Cu oameni care îmi încredințează poveștile lor, care mă lasă să-i țin de mână când e cel mai greu, pe care îi văd crescând, raportându-se diferit la problemele lor, încercând strategii noi și făcând progrese de la săptămână la săptămână.

Ajungem acum la curajEra cât pe ce să vă spun că așa și pe dincolo și eu nu am prea mult curaj de felul meu. Dar tocmai am făcut jumătate de Year review cu gașca cu care sunt aici și ce pot să vă spun este că am descoperit despre mine că am, de fapt, mai mult curaj decât credeam. Poate mai puțin decât aș vrea. Dar mai mult decât credeam când îmi povesteam mie despre mine în minte sau cu voce tare. Are, cel mai probabil legătură cu ce scrie în imaginea de mai sus – aproape un leit-motiv pentru mine anul ăsta.

Nu știu mare lucru despre cum va arăta 2019 pentru mine, dar știu sigur că mi-ar plăcea să încapă în el mai mult scris.

Aș mai vrea mai multă conectare. Mai multă prezență. Și cel puțin la fel de multă iubire.

Ceea ce ca de obicei vă doresc și vouă! La mulți ani buni!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *