Ce mai faci?

Am un moment de tihnă; ai mei sunt plecați la antrenamente pentru Cros. Așa că-mi aud gândurile, aproape pentru prima dată pe ziua de azi. Ei. Nu pentru prima dată, dar exagerez și eu, de dragul figurilor de stil.

Și vreau să zic atât. (Și-apoi mă târăsc înapoi în grota mea unde încerc să mă prind cum funcționează lumea).

Am în viață oameni care când întreabă Ce mai faci? – chiar vor să știe răspunsul; tac, ca să-l aștepte, ascultă până la capăt, pun întrebări suplimentare.

Oameni care când întreabă Ce mai faci? – vor să spună, de fapt, Cum te simți? Cum mai ești? Pe unde-ai fost? Ce-ai trăit? Cum și-a pus asta amprenta asupra ta? Unde te doare? Ce-ai aflat? Ce te-a făcut să zâmbești?

Oameni care mă fac să vreau să dau răspunsul lung, chiar dacă e uneori enervant și complicat și neplăcut și știu că nu mă pune musai în cea mai roz lumină. Oameni care mă fac să vreau să răspund mai mult decât “bine”.

(Astăzi, acum, sunt recunoscătoare pentru ei).

Tu ce răspunzi la întrebarea Ce mai faci?

(Pregătesc activitățile din Mental Health Awareness Week – pentru săptămâna viitoare și unele lucruri mă pun pe gânduri).

Ce vreau să zic de fapt?

When someone really listens, we heal. Atât.

LE: uite că nu mă mai târăsc în grota mea. Mi-a sunat telefonul. Cineva care vrea să știe ce mai fac. Mă duc să-i povestesc la un vin…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *