Fericirea cea mică și fericirea cea mare

on

in1millionstars

sursa foto.

Îmi imaginez uneori cum mă îmbrac cu cele mai bune haine și apoi mă așez în fotoliul de citit; să citești e un noroc și o sărbătoare, nici nu cred că pot începe să descriu ce înseamnă cărțile pentru mine, pe ce muchii de prăpastie m-au ținut de mână, cum m-au așteptat cuminți să-mi fac timp pentru ele, cum mi-au făcut transfuzie de înțelepciuni, de cunoaștere, de emoții.

Am nevoie uneori să nu-mi mai țin respirația, să mă rezem cu spatele de câteva pietre calde dintr-un zid, să-mi îmbrățișez genunchii cu mâinile, să închid ochii și să respir. Oamenii lângă care pot face asta sunt atât de rari și de minunați, de extraordinari și de greu de găsit și de rari.

Singurele lucruri care-mi plac din vară sunt mirosul de după ploaie și nopțile răcoroase, salatele și paharul de cidru rece pe care se adună broboane și – la granița cu primăvara, dar văratice totuși – cireșele și macii.

Un ochi al minții mele se amuză copios privind cărările pe care mă duce scrisul, popasurile aparent întâmplătoare, aparent fără legătură între ele, avantajul celui obișnuit cu vorbele – să le folosească în scop autoterapeutic, autoironic, autosuficient.

Pare complicat, dar în realitate e foarte simplu: am dat iarăși întâmplător peste niște vorbe de-ale Sorinei – care m-au mișcat acum, la fel ca în ziua în care le-a postat, la fel, adică mult.

La mine lucrurile sunt cât se poate de clare. Și dimensionale. Chiar dacă nu tot timpul o vezi, fericirea cea mare e atunci când baloanele din capul tău reușesc să te tragă, cu bolovanii tăi cu tot, în sus. În rest, fericirea cea mică e să ne ținem în brațe și, pentru nu contează cât, să nu ne mai trebuiască nimic.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *