Eu sunt un fel de adult mai mic

Aud curgând apa la bucătărie. Cineva conştiincios spală vasele unei case iar plină de musafiri pentru ca eu să-mi pot închide palma peste piatra caldă a recunoştinţei celor opt ani cu tine.

Mă uit aşadar cu un zâmbet la acest al optulea an al tău. Anul în care am zburat cu Elefantul Dumbo la Disneyland şi am văzut Parisul,

 

în care ţi-ai pierdut şi găsit înapoi căciula cu lup,

în care ai rupt o creangă de liliac dintr-un copac şi mi-ai adus-o acasă,

în care ai povestit la noutăţi despre inteligenţele multiple,

anul celei dintâi coroniţe

 

în care ai citit singur prima carte şi m-ai ascultat pe mine citindu-ţi alte douăzeci,

în care ai fost fără mine în Deltă şi cu mine pe strada din nori

 

anul în care ţi-ai îmbrăcat salopeta peste pijamale şi am plecat în vizită,

în care ai făcut expoziţie de lego,

anul în care am suflat într-o păpădie

şi în care mi-ai cerut sfatul despre cum să faci să împaci mai multe categorii de prieteni,

în care ai început să ai teme,

în care ai luat câte o sută de puncte la fiecare comper,

anul în care ai făcut schimb de ghiozdane cu frate-tu,

în care ţi-ai deschis sufletul ca să încapă tot Taică-tu în el

 

anul în care ai început să porţi turcoaz şi petrol şi khaki şi portocaliu închis,

anul în care ţi-ai lăsat părul lung

 

în care m-ai pus să-ţi povestesc de un milion de ori aceeaşi poveste cu acelaşi concurs de biciclete,

în care ai făcut brad în camera ta, cu frate-tu şi văr-tu,

în care ai jucat badminton şi ai cărat pietre pe râu cu bărcuţa gonflabilă,

anul în care te-am dus să vezi Lisabona mea (pe care o întâlneam şi eu pentru prima dată)

 

Anul în care te-ai certat cu mine parte în parte, în care m-ai pus să-ţi povestesc ce scriu despre tine,

în care ai început să-ţi faci multe prietene fete,

în care mi-ai propus să mai fac patru copii,

în care te-ai dat cu Taică-tu pe cel mai lung tobogan de lemn din mină şi cu mine în telescaun

 

Anul în care ai rămas peste noapte să dormi la prieteni,

în care ai stat treaz până la două noaptea, hârjonindu-te cu unul dintre bunicii tăi

şi în care te-ai lăsat plimbat cu săniuţa de către amândoi,

anul în care te-am dus să-ţi arăt podul cu lacăte din Salzburg şi am trecut la pas de plimbare prin curtea Parlamentului European,

 

anul în care te-am ţinut în braţe şi te-am pupat apăsat pe amândoi obrajii, mai ales când nu ne-a văzut nimeni altcineva.

Şi ca dovadă a dragostei mele până la Lună şi-napoi, te-am dus să vezi o fărâmă de Lună:

 

Dragul meu Fiu mai Mare, Întâi Născutul meu preferat, preaminunată fiinţă apărută printr-un miracol în viaţa mea (miracol cu care, şi acum, după opt ani, tot îmi vine greu să cred că am avut ceva de-a face) şi rămasă tot printr-un miracol acolo,

călătoria cu tine în această viaţă nu este cel mai comod lucru din lume,

nu este plictisitoare şi insipidă şi nu este nici calmă şi lină. Este un montagne russe în care n-am ştiut că am curaj să mă urc, este un spectacol de senzaţii şi un carusel de emoţii, este intensă şi arzătoare; mă provoacă mereu, mă împinge mereu către limite; fix când cred că i-am desluşit sensul, descopăr că nu, mai era o dimensiune pe care n-am văzut-o şi o văd acum, mai era o dimensiune de cuprins cu mintea şi cu inima, de descoperit, de admirat şi iubit.

călătoria cu tine nu este cel mai comod lucru din lume. tu nu eşti cel mai comod copil din lume. (aşa cum şi eu sunt departe de a fi cea mai comodă mamă din lume).

dar eşti din toate punctele de vedere mult mai mult decât am îndrăznit vreodată să visez. Îmi eşti lumină şi provocare şi bucurie şi îmi umpli viaţa de râs, de dragoste şi de o curiozitate pe care n-am ştiut că o am. Îmi umpli viaţa de… viaţă.

Mulţumesc. Mulţumesc. Te iubesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *