La firul ierbii (de pe malul apei)

N-ai nevoie de foarte multe / Ca să fii fericit – zice (de fapt mai mult cântă) Olărașu.

Și uneori n-ai nevoie – se pare – nici măcar de “mâna de prieteni”, îți ajunge jumătatea ta mai bună, îți ajung copiii, îți ajung părinții, îți ajungi tu, ție, dacă ești norocos.

Îți ajunge tocănița de bureți culeși din “dumbrava minunată”; păstrăvii pescuiți direct din bazin. Cașul de la caprele care pasc ceva mai sus, pe drumul pe lângă care ai trecut venind aici. Îți ajunge soarele legănat pe ape (suprafața lacului, care nu-i niciodată la fel); îți ajunge fiul tău legănat în scrânciobul făcut din sfoară și-o bucată de butuc (“vezi, Mami, mă-nvârt!! tu te poți da învârtit?”). Puteai și tu, pe vremuri și când el dispare în căsuța din copac, te duci pe furiș să te dai și tu învârtit, să vezi dacă mai poți și acum; și te învârți-dezvârți până copacii din jur se îmbină unii într-alții și nu mai vezi clar, “decât cu inima” cum ar zice cineva mai deștept puțin.

Îți ajunge vântul din care sorbi cu bucurie, care pe seară te face să vrei să pui un polar pe tine, deși aproape nu-ți vine să crezi. Îți ajunge cafeaua de dimineață, îți ajunge ceaiul de seară “îmbunătățit”.

Îți ajung cărțile foarte frumoase din care citești pagină după pagină, poveste după poveste, mai ridicând ochii din când în când către frunze, către iarbă, către foc.

N-ai nevoie de foarte multe / Ca să fii fericit – zice (de fapt mai mult cântă) Olărașu.

Ai nevoie numai s-o recunoști în firul de nisip, în mângâierea pe spate, în liniște și îmbrățișare, în tot.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *