Viața

Te trezeşti mai devreme printr-o minune şi ai timp să citeşti 20 de pagini înainte să se trezească ei. Apoi te strigă cel mic. Te întâmpină cu un zâmbet pe care l-a lăţit pe faţă numai pentru tine. Câteva minute şi toată lumea din casă încape într-un singur pat. De-a lungul, de-a latul, de-a pătratul.

Ăla mare se preface că mai doarme puţin. Ca Pippi Şoseţica, cu picioarele pe pernă şi capul sub pătură, dacă-i posibil, mulţumesc frumos. A învăţat între timp cum să-şi pună uniforma şi în ce zile are sportul prima oră. Mai rămâne complicata sarcină să-i pui şosete.

Cel mai mare dintre toţi se învârte prin bucătărie. Tu pui muzică. Două perechi de ochi îţi oferă câte un zâmbet Duchenne perfect. Vă bălăngăniţi cu toţii haotic în ritm. Poate apucaţi chiar să mâncaţi o cereală sau jumătate de avocado. Poate vă ţineţi în braţe. Mai aveţi cinci minute întregi înainte să intre Mia pe uşă.

Dacă vă întrebaţi, aceasta nu e pregătirea – dinainte de a vă începe viaţa – în fiecare zi. Aceasta este Viaţa.

(Momentul acela când realizezi că nu e niciun lucru de care ai cu adevărat nevoie şi doar câteva pe le doreşti. Momentul acela când înţelegi şi cu inima, nu doar cu creierul de ce experienţele cântăresc mai mult decât lucrurile. Momentul acela când faptul că eşti viu şi că ai tăi dragi sunt vii este mult, mult mai preţios decât orice – alt – mărunţiş. Şi trăieşti asta chiar şi într-o zi de marţi. La tine acasă.).

8 ani pe 8 octombrie. (deşi ăsta e numai un pretext).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *